Trei dintre tinerele care lucrau la restaurantul din Constanța nu erau angajate cu forme legale

Trei dintre tinerele care lucrau la restaurantul din Constanța nu erau angajate cu forme legale
Trei dintre tinerele care lucrau la restaurantul din Constanța ars în incendiul de sâmbătă noapte nu erau angajate cu forme legale, două având contractele expirate, iar a treia neavând niciun act încheiat cu angajatorul, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Publicat: 06/04/2014, 19:18
Actualizat: 03/02/2019, 04:28

Cele trei tinere care au decedat în incendiul de la restaurantul din Constanța, precum și fata care a fost transportată în stare critică la București lucrau în localul respectiv.

Șeful Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Constanța, Eugen Bola, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX că una dintre cele patru tinere avea contract de muncă încheiat pe o întreprindere individuală, urmând să se stabilească dacă este vorba de firma care deține localul respectiv sau altă societate.

Alte două tinere aveau contractele de muncă expirate în toamna anului trecut, iar cea de-a patra nu avea niciun fel de act încheiat cu angajatorul.

Inspectorii de muncă urmează să se întâlnească, luni, cu administratorul restaurantului, pentru a verifica documentele societății, iar în cazul în care vor fi găsite nereguli, vor fi luate măsurile care se impun, a precizat Eugen Bola.

Până în prezent, oamenii legii nu au stabilit cauza izbucnirii incendiului, însă una din variantele luate în calcul este cea a producerii unui scurtcircuit.

Inpsectorul șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Constanța, Marian Becheanu, declara, duminică, pentru MEDIAFAX, că instituția a început verificările în cazul incendiului produs la un restaurant din oraș, urmând să stabilească dacă cele trei tinere decedate erau angajate cu forme legale.

Trei tinere au murit și alte patru persoane au fost rănite, sâmbătă noapte, în urma unui incendiu izbucnit într-un restaurant din centrul municipiului Constanța, focul, care a afectat o clădire cu două etaje în care mai funcționau un pub și un cazino, fiind stins de pompieri după mai mult de cinci ore.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Dobrogea”, focul a izbucnit la restaurantul Beirut din centrul Constanței, în jurul orei 22.40, flăcările extinzându-se cu rapiditate în toată clădirea în care se aflau câteva zeci de persoane. În imobilul respectiv mai funcționa un cazino, iar la etaj era amenajat un pub în care se defășura un concert rock.

În urma incendiului, trei tinere, angajate ca dansatoare la restaurant, au murit, iar alte patru persoane au suferit arsuri și intoxicații cu fum.

Trupurile celor trei fete decedate au fost găsite carbonizate. Două dintre cele trei tinere aveau 22 de ani și erau din Constanța, respectiv Costinești, iar cea de-a treia avea 23 de ani și era din Mangalia.

Pe contul de Facebook al tinerei din Mangalia scrie că aceasta lucra la restaurantul respectiv din anul 2008.

O tânără de 19 ani, rănită în incendiu, a fost transportată cu o aeronavă SMURD la Spitalul de Arși din București, fiind în stare critică, cu arsuri la nivelul căilor respiratorii.

„Pacienta, în vârstă de 19 ani, nu prezintă probleme din cauza arsurilor de pe suprafața corupului, însă intoxicația cu fum și arsurile de la nivelul căilor respiratorii pot duce la complicații”, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Urgență de Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri, medicul Adrian Stănculea.

Potrivit reprezentanților Spitalului Județean de Urgență Constanța, un bărbat, rănit și el în incendiu, se află în stare mai gravă, fiind internat în secția de terapie intensivă, în timp ce o femeie și un pompier de la ISU Dobrogea, ambii intoxicați cu fum, au primit îngrijiri medicale în spital, iar apoi au fost lăsați să plece acasă.

Focul a distrus complet restaurantul și a provocat avarii mari cazinoului și pub-ului aflat la etaj.

Parchetul Judecătoriei Constanța și Poliția au deschis anchete în acest caz.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să...
Ultima etapă. Pensionarii care mai au patru luni la dispoziție pentru a-și rezolva dosarele
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de...